ZipTip

Baterii litiu pentru rulote și campervan

Bateria de servicii e inima unei rulote off-grid. Construim baterii LiFePO4 de 12V și 24V dimensionate pe consumul real al rulotei — frigider, invertor, iluminat, pompe — cu încălzire internă pentru camping de iarnă și monitorizare Bluetooth.

Față de bateriile AGM/gel, LiFePO4 oferă dublul energiei utilizabile la jumătate din greutate și rezistă la mii de cicluri de descărcare profundă — exact regimul zilnic al unei autorulote.

Tensiuni și capacități tipice pentru rulote, autorulote și campervan

12V (100–400Ah)rulote și campervan standard
24V (100–300Ah)autorulote mari cu invertor de putere
Formate customsub banchetă, în podea, pe dimensiunile locașului

Nu vă regăsiți în tabel? Construim orice configurație — tensiunea, capacitatea și formatul se stabilesc pe aplicația dumneavoastră.

De ce litiu pentru rulote, autorulote și campervan

  • Format construit pe locașul disponibil — nu pierdeti spațiu de depozitare
  • Încălzire internă: încărcare în siguranță și sub 0°C
  • Integrare completă: solar MPPT, booster DC-DC, invertor, shunt
  • Bluetooth: procent real, curenți și istoric direct pe telefon
  • 90–100% capacitate utilizabilă față de ~50% la AGM

Conversia de la baterii cu plumb la litiu

Înlocuim bateriile AGM/gel existente păstrând instalația: reconfigurăm încărcarea de la alternator (booster DC-DC), de la solar și de la 230V. Rulota câștigă zile întregi de autonomie fără curent de la camping.

Totul despre conversia plumb → litiu

Cum lucrăm

  1. 1Ne trimiteți modelul vehiculului, pozele bateriei actuale sau specificațiile dorite — pe WhatsApp, telefon sau prin formularul de contact.
  2. 2Primiți oferta cu configurația recomandată: chimia celulelor, capacitatea, BMS-ul și termenul de execuție.
  3. 3Construim bateria în atelierul nostru din Iași, cu celule grade A și testare la sarcină reală.
  4. 4Predare cu garanție — la atelier, prin curier în toată România sau cu montaj, după caz.

Întrebări frecvente

Ce capacitate de baterie îmi trebuie pentru rulotă?+

Calculăm împreună consumul: frigider compresor ~40–60Ah/zi, iluminat LED ~5Ah, pompă și accesorii ~10Ah, invertor după utilizare. Pentru 2–3 zile de autonomie fără solar, tipic 200–300Ah LiFePO4 la 12V.

Pot încărca bateria litiu de la alternatorul mașinii?+

Da, printr-un booster DC-DC dimensionat corect (20–50A) care protejează alternatorul și încarcă bateria cu profilul corect. Îl includem în instalare.

Funcționează iarna, la munte?+

Da — bateriile noastre pentru rulote au încălzire internă automată: sub 0°C, BMS-ul încălzește celulele înainte de a permite încărcarea, deci sistemul solar funcționează și iarna în siguranță.

Aveți nevoie de o baterie pentru rulote, autorulote și campervan?

Trimiteți-ne detaliile și primiți oferta — de regulă în aceeași zi.